luni, 9 ianuarie 2012

Porc dulce acrisor

Pentruca tot e sezonul porcului am venit si eu cu o reteta.

INGREDIENTE

    600 g carne slaba de porc  taiata cubulete
    2-3 linguri ulei de arahide sau orez
    4 catei de usturoi, tocati marunt
    3 cm de ghimbir, razuit
    1 ardei gras rosu, taiat julien
    1 morcov mare, taiat julien
    4 rondele de ananas taiat cubulete proaspat sau din conserva
    1borcanel cu muguri de soia
    2 linguri sos soia
    putin piper
    1 lingurita ulei de susan
    1 lingurita amidon de porumb
    Sos dulce acrisor:
    3 linguri otet din orez sau vin
    3 linguri zahar brut
    2 linguri sos de rosii
    2 linguri sos de soia
    zeama de la 2 portocale
    1 lingura ulei de susan sau ce va place
    1 lingurita amidon
    5-6 linguri de apa

Mod de preparare:

Pentru inceput, o sa facem marinada pentru carne. Amestecam intr-un bol, sosul de soia, piperul, o lingurita de ulei desusan. Amestecam ingredientele si punem carnea de porc taiata cubulete mici in aceasta marinada. O lasam la marinat cel putin 30 de minute.Intre timp pregatim

sosul dulce-acrisor: Se amesteca toate ingredientele,apoi se pune putin la foc pana ce sosul se ingroasa.

Pregatim  wokul pentru prepararea carnii. Punem 2-3 linguri de uleiul si cand se incinge, adaugam cubuletele de carne de porc,pe care in prealabil le-am amestecat cu 1 lingurita de amidon. Prin metoda stir-fry, prajim carnea  pana se rumeneste. Scoatem carnea si o punem deoparte.

Incingem din nou wokul. Calim usturoiul si ghimbirul. Adaugam ardeiul gras,  si morcovul si le gatim 2-3 minute, amestecand continu,apoi adaugam bucatelele de ananas,le mai lasam putin pe foc ca ananasul sa-si lase zeama,apoi adaugam bucatile de carne si mai amestecam maxim 1-2 minut, cat sa se reincalzeasca carnea.

Sosul dulce acrisor pregatit anterior si restul de ulei de susan, le punem si pe ele in wok si mai lasam aroximativ 3 minute pe foc.Se serveste cu orez simplu.

1 comentarii:

Sidy spunea...

Bine ai revenit Silvye !
Si ma bucur ca ai venit cu ceva tare gustos care se si face destul de repede...
Yammi-yammi....ce bunatate !

Trimiteți un comentariu